TERMENI DE REFERINŢĂ
Poziția: consultant-trainer (persoană fizică sau juridică)
Angajator: Alianța organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova
Proiect: „Servicii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi pentru sporirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului” finanțat de Uniunea Europeană
AOPD este o alianță a 29 organizații neguvernamentale naționale și locale, active în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. AOPD este o uniune deschisă și funcționează pe principii benevole, la care pot adera orice organizații de profil care împărtășesc scopurile și obiectivele Asociației și sunt gata să se implice în realizarea acestora. AOPD a fost înregistrată la Ministerul Justiției la data de 27 septembrie 2007 cu Nr. 3973.
În noiembrie 2016, AOPD în calitate de partener cu Keystone Moldova și OSORC Tiraspol, a demarat Proiectul „Servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități pentru sporirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului” finanțat de Uniunea Europeană.
Obiectivul general al proiectului este de a spori încrederea între cele două maluri ale Nistrului şi UTA Găgăuzia prin dezvoltarea sistemului de protecție socială pentru persoanele cu dizabilități şi asigurarea realizării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Componenta importantă pentru dezvoltarea serviciilor comunitare pentru persoane cu dizabilități constituie implicarea organizațiilor societății civile, care activează în domeniul dizabilității. Acestea au identificat necesitățile locale și au promovat practicile pozitive a serviciilor de suport pentru persoane cu dizabilități, dar și au asigurat durabilitea lor formînd un parteneriat cu autoritățile publice locale. În acest context este esențial ca organizațiile societății civile, asociațiile părintești să fie fortificate în domeniul de advocacy, consolidării eforturilor comune pentru sporirea procesului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități.
În acest scop se va organiza un Atelier de 3 zile si 1 sesiune de follow up, cu reprezentanții organizațiilor membre AOPD cu participarea reprezentanților organizațiilor societății civile din 5 regiuni a proiectului.
Obiectivul principal a consultanței rezidă în:
Analiza documentelor de politici organizaționale;
Organizarea Atelierului de reactualizare a Strategiei de dezvoltate AOPD și elaborarea Planului advocacy AOPD;
Moderarea a unei sesiuni de follow – up cu membrii pentru consultarea și aprobarea documentelor elaborate în cadrul atelierului;
SARCINILE ŞI RESPONSABILITĂȚILE CONSULTANTULUI:
Nr.r. | Sarcini şi activităţi
|
Nr. zile de consultanţă
|
Rezultate | Termen de realizare |
|
Analiza documentelor de politici AOPD (Strategia de dezvoltare AOPD Strategia de comunicare, etc.) | 1 | Materiale analizate | 25-28 iunie 2018 |
|
Pregătirea materialelor pentru desfășurarea atelierului (design, agenda, materiale de suport) |
3
|
Materiale elaborate | 28-30 iunie 2018 |
|
Desfășurarea atelierului | 3 |
Proiecte de documente elaborate;
|
4-6 iulie 2018 |
|
Sistematizarea informației din cadrul atelierului | 1 | Documente completate cu toate recomandările participanților atelierului; | 8-10 iulie 2018 |
|
Moderarea atelierului de follow up pentru consultarea si aprobarea documentelor elaborate | 1 | Atelier organizat,
Documente consultate |
25-27 iulie 2018 |
|
Definitivarea produselor | 1 | Documente definitivate. | |
Total – 10 zile de consultanţă
|
Calificările consultantului:
- Studii superioare în domeniul social, juridic sau alte domenii relevante;
- Cel puțin 7 ani de muncă după absolvirea studiilor, inclusiv cel puțin 5 ani de muncă în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
- Experiență dovedită în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități;
- Experiență dovedită în activități similare care necesită capacități de analiză și facilitare/consultare, desfășuarea de instruiri;
- Experiență și competențe în planificare strategică, și advocacy;
- Cunoaşterea calculatorului, căutarea online şi managementul datelor.
- Cunoastrea excelentă a limbii române, cunoașterea limbii ruse va constitui un avantaj
Caracteristici personale:
- Abilități înalte de interacțiune şi comunicare;
- Flexibilitate raportată la nevoile şi specificul de activitate al organizației;
- Profesionalism şi punctualitate în respectarea angajamentelor asumate.
Perioada de contractare: iunie -august 2018
Dosarul candidatului pentru poziția de consultant va conține:
- CV-ul (organizației/ persoanei) care demonstrează calificările, competențele, experiența relevantă domeniului dat de activitate.
- Se încurajează atașarea la dosar a 1-2 exemple ale unor servicii/produse similare realizate anterior.
- Oferta financiară (în lei MDL)
Persoanele interesate vor expedia dosarele până 19 iunie 2018, la adresa electronică aopdmoldova@gmail.com cu titlul mesajului, Servicii consultanță planificare strategică.
Pentru informații suplimentare: Galina Climov, tel: +373 079222505.
Doar candidații preselectați vor fi invitați la interviu.